Ani de liceu cu emotii la romana

Copii – dusmani ai poporului de Lacramioara Stoenescu

Cand am inceput sa scriu articole pentru blog, m-am gandit sa incerc sa le scriu in limba in care am citit cartea. Nu ca ar fi foarte multe optiuni dar simt ca anumite lucruri le pot face cu mai multa usurinta in o limba decat in alta. Evident ca e vorba doar exercitiu dar m-am gandit ca ar fi bine sa scriu in romana ceva mai mult decat emailuri. In majoritatea cazurilor sunt emailuri pentru familie si prieteni asa ca le scriu ca un mic porcusor fara sa verific cum suna, daca fac greseli sau nu. Si cum mai bine sa ma imping de la spate sa scriu ceva mai de bun simt decat prin a lasa poarta deschisa sa vada toata lumea ce greseli si cacofonii mai fac eu pe aici.

Am fost foarte suprinsa cand prientena mea Ioana, suntem prietene din clasa a noua pe cand umblam ca doua mimoze brat in brat pe la Obor, mi-a spus ca profesoara noastra de romana a scris o carte. Imi aduc aminte foarte bine de doamna profesoara de romana.. Nu neaparat de continutul orelor ci de faptul ca impreuna cu Ioana si Vero, gaseam mereu ceva de hlizit ca pupezele si o tineam asa pina cand ne dadeau lacrimile. Eram prea tinuita in distractiile de moment pentru a ma gandi cam ce fel de persoana sau ce istorie ascunde viata doamnei Stoenescu.

Ioana mi-a facut cadou cartea si am citit-o acum cateva luni. E foarte interesant sa citesti parte din istoria unui om pe care il cunosti pentru cativa ani si dintr-o data ai acces la partea din viata lui intr-un fel diferit, chiar intim. Cartea se concentreaza asupra vietii sale de familie in timpul comunismului. O copilarie fericita, terminata prea devreme o data cu arestarea tatalui sub suspiciune de activitate ilegala si legionara. Familia trece printr-o serie de experiente intense: lipsa tatalui, saracie, acces restrictionat la educatie si relocare, fiind doar cateva din momentele descrise. Totul devine o lupta de supravietuire psihologica, o incercare de dezvoltare si regasire a unui pic de bucurie si liniste. M-a surprins determinarea si ambitia doamnei Stoenescu de a afla detaliile dosarului tatalui ei. Mi se pare trist sa afli cate personae te urmareau si iti manipulau conversatiile pentru a te provoca.

Si uite asa acum ma gandesc daca as fi citit cartea cand eram in liceu … tot asa m-as mai fi hlizit in timpul orelor de romana ???

This entry was posted in Book Diary, Mon Atelier and tagged , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Ani de liceu cu emotii la romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *